Rata de refresh a perifericelor
Rata de refresh este intervalul de timp la care un dispozitiv periferic trimite informații către calculator. De exemplu, intervalul la care un mouse va înștiința calculatorul despre modificarea poziției cursorului în funcție de sensitivitatea și distanța mișcării acestuia. Rata de refresh se întâlnește și pentru monitoare, fiind rata la care monitorul afișează modificările pe ecran. O valoare mai mare a ratei de refresh (Polling Rate pentru perifericele de intrare) va duce la senzația unei mișcări mai netede, iar o rată de refresh mai mică va duce la salturi ale cursorurului, respectiv intrări intârziate pentru tastatură. Rata de refresh este o unitate oglindă cu cea a cadrelor pe secundă - o rată de refresh de 60Hz a unui monitor este valorificată cel mai bine într-o aplicație care rulează la 60 de cadre pe secundă (fps sau frames per second), imaginea reactualizându-se de 60 de ori în intervalul unei secunde.
Pentru perifericele de intrare, ratele de refresh cele mai des întalnite sunt 100Hz , 125Hz , 250Hz, 500Hz, 1000Hz.
Pentru monitoare, ratele de refresh cele mai des întalnite sunt 60Hz, 75Hz, 120Hz, 144Hz, 165Hz, 240Hz și 300Hz
În scenarii eSports, rata de refresh a perifericelor (predominant mouse, tastatură și monitor) are un impact uriaș deoarece modificările apar mai repede pe ecran și ulterior utilizatorul poate la rândul lui să reacționeze mult mai repede la modificarea văzută. Rata de refresh ridicată a unui monitor va reduce ruperea imaginii și blurarea acesteia (motion blur), iar rata de refresh ridicată a perifericelor va duce la înregistrarea mai rapidă a reacției utilizatorului.
Există zeci de interviuri, atât din partea jucătorilor profesionali de eSports, dar și a celor amatori, în care aceștia confirmă că rata de refresh face o diferență imensă. Acest video cu scop informațional explică impactul ratei de refresh a monitoarelor și de ce o rată de refresh mai mare este mai bună.